Domnu Trandafir - rezumat


Domnu Trandafir


Sadoveanu isi aminteste de D-l Trandafir cu prilejul reintoarcerii in “targul natal”. Cu aceasta ocazie el revede la Siret locul unde se scalda cu "dracii" de seama lui si "intinsele zavoaie de salcii cenusii" in care intra cu o frica grozava de bursuci.
Astfel, in continuare, evocarea se imbina cu descrierea si scriitorul ii realizeaza dascalului un portret fizic si moral si naratiunea evidentiaza unele insusiri ale D-l Trandafir.
Sadoveanu il apreciaza pe dascal nu numai pentru "gramatica si aritmetiaca", deoarece "acestea se fac bine", baietii invata dupa puterile lor, ci mai ales pentru "invatatura cealalta, sufleteasca", pentru ca are o adevarata vocatie de apostol chiar daca in "coltul acela de tara", "nimeni nu se intereseaza cum merge scoala lui".
Astfel, Sadoveanu povesteste o intamplare deosebita care a marcheaza existenta sa de scolar: vizita pe care o fac "doi straini" la scoala. In timp ce invatatorul "privegheste la descarcatul unui car de fan", pe poarta curtii intra doi straini care, dupa ce refuza politicos invitatia de a servi ceva, ii cer acestuia sa ii conduca in scoala. Ei se intereseaza de frecventa copiilor si il roaga sa tina o lectie. D-l Trandafir face o lectie obisnuita, orasenii discuta cu copii, asculta o poezie, apoi un cantec. Fiind vrajiti de priceperea invatatorului, strainii i se adreseaza pe alt ton, strangandu-i cu caldura mana.
Cand pleaca musafirii, dascalul afla cu mirare ca cei doi musafiri sunt ministrul invatamantului si un inspector, ceea ce i se confirma de la primarie.
In finalul naratiunii, nostalgia scriitorului atinge cote maxime, cu puternice accente elegiace, evocarea transformandu-se in meditatie, caci tot ce ii este drag si ii mangaie copilaria nu mai exista. Nu mai ramane decat "locul unde a fost o odaie scunda" si unde "odata a trait un om…"