Craciun


E seara de Craciun. Stau pe prispa casei si privesc cum un fulg de nea se izbeste de pamantul rece ca un cristal. Vantul adie incet, incet dar totusi e rece…oare nu-i este mila de noi? Oare vantului nu-i este frig niciodata? Intrand in casa cu aceasta dilema, il vad pe bunicul incalzindu-si mainile la soba care incalzeste casa cu focul cel rosiatic ce arde neincetat. Iau o paturica si ma duc cu ea la bunicul. Il invelesc si ma asez in bratele sale, apoi il intreb de ce vantului nu ii este frig niciodata.
-Stii tu, fata mea...eu stiu o poveste despre vant. In vremurile de demult, cand nici oamenii nu existau, florile, pasarile, vantul, anotimpurile, se intalneau si se sfatuiau, dar unde crezi? Acasa la un batranel care tot timpul avea parul alb, care niciodata nu spunea “NU” si iubea pe oricine ii aparea in cale, indiferent de era rau sau bun. Acest batranel se nascuse in ziua Craciunului si cu totii i-au pus numele Mos Craciun.
-Bunicule, avea puteri magice?
-Daca asculti vei afla. Intr-o seara, pe un deal s-au intalnit toate micile vietati despre care ti-am vorbit si fiecare a hotarat ce sa faca. Singurii care au ramas fara “slujba” erau batranelul si vantul. Batranelul s-a gandit foarte mult si i-a spus vantului ca el chiar daca nimeni nu-l vede, este de mare folos. Va avea grija ca vara cand este cald sa aduca adieri blande, toamna sa aduca ploaia si sa hoinareasca peste tot in lume. Mos Craciun trebuia sa aiba grija ca in noaptea sfanta a Nasterii Domnului, fiecarui copil sa-i daruiasca tot ce si-a dorit. Din acea seara, vantul este bland vara si aspru iarna, dar sa nu crezi ca nici lui nu ii este frig. Chiar si acum el te priveste pe geamul aburit si rece.
-Acum am inteles totul. Multumesc bunicutule!
Am iesit apoi iar afara. Adulmecam cu nasucul meu mic parfumul imbatator al cozonacului pufos facut de bunicuta mea. Deja,parca ma vad in fata sa, privindu-l din toate partile si asteptand ca bunica sa-l taie ca sa putem gusta din el.
Privesc iar afara si vad mai departe o luminita