Compuneri, portofolii, proiecte

Un vis de iarna

Flori de gheaţă s-au aşternut la fereastra mea. Închid ochii şi în faţa mea apare un lung camp acoperit cu mărgăritare sclipitoare. Glasul vântului de iarnă parcă îmi şopteşte povestea lui. Şi deodată, Zâna Iernii m-a luat în zbor pe aripile ei străvezii. Era la fel ca în poveştile şi basmele pe care mama mea mi le citea în fiecare seară.Ea îmi prezentă întreg ţinutul pe care a pus stăpânire, după care pocnit din degete şi un roi de fluturii albi m-au înconjurat.Fulgii începuseră să zboare, iar spre surprinderea mea, aveam aripi, pluteam şi dansam împreună cu ei, dansul fulgilor de nea. Zâna îşi aduse caleaşca fermecată şi zbură împreună cu noii mei prietenii.
Era atât de frumos! Străbăteam cerul cu propriile mele aripi!După lungi zboruri, în final am ajuns într-un loc minunat. Era palatul zânei. O clădire de gheaţă ca oglinda împodobită de un păianjen iscusit şi pânze albe de un alb strălucitor îţi umpleau ochii. Am păşit în palatul de cristal împreună cu fulgii, vântul şi zâna. În mijlocul palatului era un loc magic. Fulgii construiau oameni de zăpadă, iar vântul mă ducea în împărăţia lui, împărăţia poveştilor nemuritoare.
Era ceva de neînchipuit! Deodată, o ploaie de steluţe începu a curge din tavanul de gheaţă.Acei fulgi erau visele mele devenite realitate,acum!Parcă era o poveste de demult şi îmi doream atât de mult să fie real!
Ioan Slavici spunea :"Nu e nimic mai trist ca o copilărie tristă închideţi ochii şi visaţi alături de mine! “Nu lăsa visele să piară, pentru că dacă visele mor viaţa nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare.“
Fulgii jucăuşi, dansând voioşi prin aer, se aştern lin, dar sigur pe pământul îngheţat.
Steluţe argintii umplu văzduhul. Fulgii dansează precum dansul petalelor florilor de cireş ori ca un roi de fluturi albi.
Plapuma subţire de nea de dimineaţă a devenit un covor gros şi pufos la atingere. Plopii sunt ca nişte fantasme albe care se pier înşiraţi în zare. Casele şi-au pus cuşme albe.
Am deschis geamul camerei mele. Un fulg mi se opreşte în palmă. E argintiu, rece, îmbrăcat într-o mantie dantelată. Îmi zâmbeşte ca şi cum m-ar cunoaşte de multă vreme.
- Bine te-am găsit, Carina!
- Bi… bi… bine ai sosit, Fulguleţ! Am răspuns eu, aproape mută de uimire.
- Te-ai pregătit pentru sosirea Moşului?
- Cred că da…
- Să-ţi spun un secret: noi, fulgii de nea, suntem în acest an ajutoarele lui Moş Crăciun.
- Adică…
- Adică, în dansul nostru prin aer vă observăm pe voi, copiii. Moşul vrea să ştie ce faceţi, cum vă comportaţi cu părinţii şi profesorii, ce vă doriţi să vă aducă Moşul.
- E o muncă plăcută. Dar de unde vii?
- Eeee… Cu ceva timp în urmă, un strop de apă jucăuş s-a înălţat până la Norul cel Uriaş. Aici a făcut un mic popas, după care împreună cu miliarde de prieteni a pornit într-o minunată aventură spre pământ.
Pe drum s-a întâlnit cu Moş Crivăţ care l-a transformat în mica steluţă pe care o ţii tu acum în mână.
- Prin câte peripeţii ai trecut! Cum ţi s-au părut copiii anul acesta?
- Din câte mi-au povestit spiriduşii Moşului de anul trecut, în acest an sunt mai cuminţi, însă la fel de frumoşi şi politicoşi.
- Te rog, Fulguleţ, transmite-i Moşului această scrisoare!
- Cu plăcere, spuse Fulguleţ şi îmi luă scrisoarea.
Brusc, m-am trezit într-o feerie de culori şi lumini, în mirosul inconfundabil al cozonacilor bunicii.
Mi-am dat seama că totul a fost un vis.
Era Ajunul Crăciunului.
M-am dat jos din pat cu podul palmei ud şi m-am îndreptat spre bradul de Crăciun.
Moşul îmi lăsase daruri sub brad.
Afară, copiii colindau şi fulgii dansau.
- Îţi mulţumesc, Fulguleţ! am şoptit către geam.